Sesiune foto de familie în studio

Copiii sunt bucuria oricărei familii și în special atunci când sunt mici și învață să meargă, să vorbească și să se joace cu ceilalți.Toți părinții și-ar dori să poată opri timpul ca să rămână pentru totdeauna împreună.

Dar asta nu se poate, pentru că viața merge mai departe și sunt multe experiențe care există în viața unei familii. De aceea noi știm cât de valoroase sunt fotografiile care nu pot recerea timpului, dar pot păstra amintirea unor etape fericite din viața familiei. 

De cealaltă parte, părinții sunt reperele copiilor de-a lungul întregii vieți. Dragostea lor este menită să-i călăuzească toată viața, iar portretele părinților sunt ceva neprețuit pentru viitoarele generații.

Cu această idee, încercăm să lucrăm în fiecare ședință foto de familie în studio și stilul nostru de fotografie este natural și artistic în același timp. La ședințele noastre foto probăm diverse combinații ca să utem arăta conexiune dintre membrii unei familii.

Ne străduim să surprindem personalitatea fiecăruia dintre membrii unei familii și de aceea urmărim să obținem o postură naturală, dar corectă și armonioasă. 

Ședințele noastre foto de familie în studio au o durată de până la 30 de minute, timp suficient pentru a încerca diferite idei, tipuri de iluminat și cu pauze în care putem revizui fotografiile împreună.

Sesiune foto de familie în studio

Recomandări

OFERTĂ BLACK FRIDAY

Reservă luna aceasta cu 50% reducere

Cod: 50FAMILY

CUM SE AJUNGE

Studioul nostru se află în Alcalá de Henares, în clădirea Alcalá Office, Avenida de Madrid, 48, 28802.

După ce treceți de barieră se poate parca gratuit.

Autovía A2 Madrid - Barcelona - Ieșirea 26 Alcalá Norte

Tren Cercanías: La Garena

 

Sesiunile se pot contracta doar cu rezervare plătită în avans. După sesiune, vă prezentăm toate fotografiile printr-o galerie online privată, unde puteți alege preferatele care vor fi retușate ulterior.

Pentru a programa orice sesiune în afara orarului prezentat aici trimiteți-ne un mesaj prin email.

felix damian films ®

Fotografi și cameramani Madrid

Suntem o echipă de fotografi și cameramani pasionați, din Madrid, și oferim fotografie și producție video pentru nunți, firme, clipuri video promoționale și evenimente
© 2018 Felix Damian Films
Ne găsești aici

Avenida de Madrid, 48
Centro de Empresas Alcalá Office
Alcalá de Henares, 28802 (Madrid)
Tel: +34 662 176 738

5/5 (2 Reviews)

Pin It on Pinterest

Share This