Momentul adevarului: filmare de nunta sau cinematografie?

Published: 13/04/2014

Oare de câte ori ajungem să revedem o filmare de nunta? Dar fotografiile?
Cu siguranță că dacă vorbim despre o filmare de nunta tradițională, fotografiile sunt cele care câștigă în această competiție.

Trebuie să mărturisesc faptul că eu sunt unul dintre puținii cameramani care nu și-au filmat propria nunta. În acel moment lucram deja în presă și cu toate că aveam mulți prieteni în televiziune, îmi amintesc că nu am vrut, încă de la bun început, să ne filmăm nunta. Motivul a fost destul de simplu. Nu ne așteptam la un produs de calitate, așa cum se poate vedea în momentul de față.

Știam că filmarea de la nunta urma să fie foarte lungă și plictisitoare, de vreo 3 – 4 ore și după aceea, am fi fost “pedepsiți” să o revedem la fiecare vizită a rudelor și prietenilor.
Eram convinși că nu ne-ar fi plăcut o astfel de filmare și cum nu exista altă soluție în acel moment, am renunțat la idee și am rămas cu fotografiile.

Fotografiile sunt mult mai apreciate decât o filmare de nunta

Observ și astăzi ca suntem obișnuiți, în continuare, cu ideea că un video de nunta nu ne poate surprinde și este de așteptat să fie doar o filmare tip camera de supraveghere, lung, liniar și fără nici un fel de creativitate artistică. Ne ajunge să vizionăm o dată DVD-ul după nuntă și după aceea este rătăcit undeva prin bibliotecă!

Cu toate acestea, ziua nuntii este una plina de entuziasm si de senzatii pentru cuplu, dar acestea nu pot fi transmise printr-un video de nunta traditional cu o filmare banala. Pentru ca ziua nuntii să fie surprinsă cu adevărat de o filmare de nuntă este nevoie de noua tehnica numita cinematografie de nunta, care este până la urmă o producție de film în toată regula, dedicată nuntii.

În multe cazuri, mireasa si mirele, care nu cunosc posibilitatile oferite de noua cinematografie de nunta tind să creada că o filmare video este un rău necesar, care trebuie sa susțina fotografiile de nunta, de la care se asteapta sa fie artistice si spectaculoase.

Cui serveste o filmare de nunta care transmite “doar” realitatea?

Totuși, cred că o filmare este cea mai bună modalitate de a păstra amintirea unei nunti. Fotografiile nu pot concura cu video-ul în abordarea jurnalistica a unei nunti, dar sunt convingătoare și atractive tocmai pentru că spun o poveste dintr-o perspectivă diferită.
În același timp, o filmare de nunta care seamănă cu un reality show nu spune nici o poveste. Și, în fond, cine are nevoie de realitate? Toți vrem să fim surprinși așa cum ne simțim, nu neapărat așa cum arătam. Asta este principala misiune a celor care sunt cameramani de nunta sau fotografi: sa surprinda emotia.

Mirele si mireasa apreciaza fotografiile bune de nunta, tocmai pentru că ele reflectă nu numai realitatea, ci și emotia momentului.
Fotografiile de nunta sunt adesea mai spectaculoase și sunt luate din unghiuri neobișnuite astfel încât ne determină să le revedem cu plăcere oricând, lucru care nu se întâmplă cu o filmare banală de nuntă.

Este corect să comparăm fotografiile cu filmarea de nunta?

Cu toate acestea, trebuie să ne amintim un lucru care este adesea trecut cu vederea: filmarea artistică a unui video de nuntă costă mult mai mult decât o fotografie bună. Dar merită efortul, pentru că, deseori, un video de nunta are un efect mult mai puternic asupra publicului, deoarece combină realitatea și viziunea artistică cinematografică.
În mod normal ca să spui o poveste prin intermediul unui film implică utilizarea a numeroase resurse, așa cum se întâmplă în producțiile reale de film.

Dar dacă vrem să facem un adevarat film de nuntă, trebuie să ne asumăm faptul că producția video poate fi realizata numai cu mai multe camere profesionale, cu lumini speciale, cu aparate de înregistrat audio și profesionale de editare video de nunta, toate fiind gestionate de o echipa experimentata in productia de film.

Filmarea din ziua nuntii nu este totul. Munca devine mult mai complexa la editarea video, in post-productie. Crearea unui film de nunta este un proces destul de lung și complex, cu o durata de câteva luni, dar satisfacția finală de a avea o peliculă, poate fi o satisfacție la fel de mare ca nunta însăși.
Filmul de nuntă, cu trailer sau teaser, concentreaza momentele esențiale ale zilei, însoțite de o muzică adecvată și pe baza unui scenariu de editare cinematografică.

Nunta cinematografica – o formula secreta pentru cameramani

Un video de nunta nu ar trebui să fie mai lung de 20 – 30 de minute, daca vrem sa mentina atenția publicului. Pare prea scurt pentru o filmare care deseori dureaza o zi intreaga, dar daca reusim sa spunem povestea de dragoste într-un film de cinema, videoul de nunta poate ajunge sa-i emoționeze nu doar pe miri, ci și pe cei care nu-i cunosc pe aceștia. Dacă reușim asta înseamnă că am facut cu adevarat cinematografie.

Stilul actual de filmare de nunta poate fi salvat ca tehnică artistică, după ce ani de zile a rămas in umbra fotografiei de nunta.
Datorită noilor tehnologii putem oferi pentru cupluri cinematografie de nunta, un produs de lux, la prețuri accesibile și care le îndeplinește, în sfârșit, așteptările.

Ca artiști și cameramani cred că avem o mare oportunitate astăzi să imortalizăm o poveste de viață reală prin film. Noile tehnici pe care ni le aduce cinematografia de nunta ne oferă cel mai bun instrument acelor profesionisti care am dorit întotdeauna să spunem o poveste de dragoste.

Find More

Categories

Follow Us

Feel free to follow us on social media for the latest news and more inspiration.

Related Content

Pin It on Pinterest

Share This

Share This

Comparte esta pagina con tus amigos